Superblog

Adoptă un bătrân

Uneori trăim prea mult în prezent ca să mai avem timp să ne gândim la viitor.

Nu ne gândim că într-o zi putem deveni unul dintre ei.

Putem deveni unul dintre bătrânii, neajutorați fără sprinjin, dependenți de mila altora.

Dar acum să îți povestesc un caz pe care eu personal l-am întâlnit.

Era prima mea zi de muncă într-o nouă clinică.

Nu făceam decât să mă uit prin dosarele pacienților când o bătrână vine la mine și îmi spune că telefonul din camera ei nu merge.

Îi zic, că voi chema pe cineva de la echipa tehnică să se uite la telefon.

După ce tehnicianul a verificat telefonul, îmi spune că nu este nicio problemă și că totul funcționează bine.

Bătrâna reapare și îmi spune aceiași poveste că telefonul din camera ei nu merge.

Îi răspund că merge, că abia a trecut tehnicianul prin camera ei și nu este nicio problemă.

La care răspunsul ei m-a lăsat fără replică,.

Atunci copii mei de ce nu mă sună?

Nu am știut ce să îi răspund, nu am știut cum să îi spun că nu mai are copii, că ambii s-au grăbit să ajungă în cer, că a rămas singură.

Că ea de asta se află aici, pentru că suferă de senilitate un fel de boală Alzheimer, de când a aflat că nu mai are niciun sprijin.

Tot timpul vrea să plece să se ducă să îl caute pe Bernard fiul ei, care din păcate la fel ca și tatăl lui militar de profesie la o misiune în Irak nu a avut nicio șansă.

Un proiectil a explodat în apropiere de el și asta a fost.

A ajuns prea târziu la spital ca să se mai poată face ceva.

A fost îngropat cu onoruri militare la fel ca tatăl său, dar asta nu a ajutat-o prea mult.

Bernard era ultimul său sprijin pentru că fiica ei Camelia pierse de mult timp, într-un accident pe autostradă în Italia unde plecase la muncă, așa dintr-o dată sec, fară ca mortea să te întrebe ce planuri ai mâine.

Fără să fie vina ei o mașina a intrat în mașina pe care o conducea astfel că ea și fetița ei nu au avut nicio sanșă.

Cât de repede se poate nărui totul.

Atunci i s-a declanșat cancerul de sân bătrânei, dar bătăioasă din fire a reușit să îl învingă chiar dacă asta a însemnat extirparea ambilor sâni.

Dar viața i-a pregătit lovitura de grație câțiva ani mai târziu, decesul lui Bernard.

Era deja plecat de șase luni în misiune și bătrâna abia aștepta să ajungă acasă, ba chiar în fiecare zi se gândea ce să-i facă de mâncare pentru când ajunge, sărmăluțe în foi de viță sau ciorbă radăuțeană preferata lui.

Dar nu a trebuit să se gândească mult pentru că atunci a primit telefonul care i-a schimbat viața și care i-a declanșat senilitatea, vestea pe care niciun un părinte nu vrea să o afle.

Nu multă lume vorbește despre bătrâni despre afecțiunile lor și despre cum i-am putea ajuta.

Circa 30% dintre bătrâni ajung să sufere de senilitate și nu prea sunt tratamente pentru asta.

Probabil că nu te-ai gândit niciodată că poți fi și tu în acel procent, poți fi și tu unul dintre cei 30% și nu există tratament care să împiedice asta.

Bătrâna de care îți vorbesc a avut noroc, fiindcă atunci când au fost inundațiile la Agăș satul în care locuia a fost evacuată și adusă la clinica noastră.

Fiindcă suferă de senilitate progresivă trebuie să fie tot timpul sub supraveghere și fiindcă nu are pe nimeni cei de la clinică au adoptat-o și are sejur nelimitat aici.

Dar ce facem cu ceilalți bătrâni care nu au acest noroc, care au rămas fără niciun un sprijin și a căror bătrânețe nu e nicidecum o înșiruire de vacanțe exotice și de croaziere ci mai mult o luptă de supraviețuire.

Eu am ideea mea de ajuta acești bătrâni și tu poți să mă susții.

Aș căuta bătrâni care într-adevăr au nevoie de cineva, acei bătrâni care au rămas singuri și care nu se pot descurca fără cineva prin preajmă.

După care aș face o campanie de adoptare acestor bătrâni.

La fel cum copii pot fi adoptați, așa mi-aș dori să se poată face și cu bătrâni.

Tare mult mi-aș dori ca bătrâni să nu mai fie considerați niște rebuturi sociale de care nu mai avem nevoie.

Mi-aș dori să fie parte din viața noastră, din societatea noastră chiar așa enervanți și ursuzi cum sunt uneori.

Ca intr-un tablou de familie complet.

Astfel cine dorește să își poate adopta propriul bunic sau bunică.

În campania de adopție aș include câteva reguli care să fie respectate.

Aș vrea ca bătrânul să fie vizitat de cel puțin o dată pe săptămână de familia care îl adoptă.

Cel puțin o dată pe lună să fie scos din locuința lui și dus într-o excursie, dacă nu se poate și o plimbare în parc este bună.

Să fie însoțit la medic și unde mai are nevoie de familia adoptatoare și să primească cel puțin o masă caldă pe zi.

Să primească haine noi și să i se facă, sau să fie ajutat să își facă igiena corporală.

Să fie aniversat când e ziua lui de naștere și să primească cadouri.

Mi-aș dori tare mult ca proiectul adoptă un bătrân să reușesc să îl pun în practică pentru că mi se pare că e o situație în care toată lumea are de câștigat.

Bătrânul câștigă o familie iar tu ai satisfacția sufletească că ajuți pe cineva care este în dificultate și are nevoie de ajutorul tău.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018, la proba sponsorizată de brokerul de credite – AVBS Credit: www.avbs.ro, compania de intermedieri credite bancare numărul 1 în România, după cifra de afaceri, în topul companiilor cu capital 100% românesc, în domeniul brokerajului bancar. Visează… Obține cu AVBS!”

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *